Prima Liturghie a pr. Claudiu Eva

În ziua de duminică, 3 iunie 2012, Parohia "Inima Neprihănită a Mariei" din Roman a fost în sărbătoare, la prima sfântă Liturghie a pr. Claudiu Eva, SVD. La celebrare au participat confraţi din cadrul Misionarii Cuvântului Divin (Verbiţi), preoţi de la parohiile din Roman şi din împrejurimi, persoane consacrate de la diferite ordine şi congregaţii, rude, prieteni şi mulţi credincioşi.

La începutul sfintei liturghii, pr. paroh Cristian Lucaci a ţinut să ureze un bun venit pr. Claudiu, dar şi celorlalţi oaspeţi de seamă, printre care au fost menţionaţi pr. Gianfranco Maronese, provincial al părinţilor verbiţi, şi pr. Miguel responsabil cu formarea preotului nou sfinţit. În cuvântul de suflet adresat noului apostol al lui Cristos, părintele paroh a evidenţiat rolul mamei pământeşti, Genoveva, care, chemată la Domnul cu mult timp înainte de acest eveniment, l-a încredinţat mamei cereşti, sfânta Fecioară Maria, pe fiul ei pentru a-l ocroti şi a-l ajuta să ţină în mână într-o bună zi potirul şi ostia. Bucuria mamei trupeşti şi darurile mamei cereşti să-l însoţească pe drumul misiunii încredinţare pe acest pământ.

Părintele predicator Corneliu Berea, viceprovincial al părinţilor verbiţi, a scos în evidenţă însemnătatea zilei în care are loc acest eveniment: "Dragă părinte primiţiant Claudiu, este o coincidenţă fericită ca un misionar verbit, preot, să fie sfinţit în ajunul Sărbătorii Rusaliilor şi să aibă prima sfântă Liturghie în parohia sa, în ziua Sărbătorii Sfintei Treimi, pentru că ambele sărbători sunt cele mai importante ale Congregaţiei Misionarii Cuvântului Divin ... Rugăciunea este aceea care, fie la început de drum, fie la finalul lui, ne susţine. Claudiu, să fii un om al rugăciunii, pentru ca să vesteşti Sfânta Treime în viaţa de zi cu zi".

La sfârşitul celebrării, părintele Claudiu Eva a mulţumit, în primul rând, bunului Dumnezeu pentru că l-a chemat să-l urmeze pe Fiul său, Cristos, apoi părinţilor, rudelor, confraţilor preoţi, tuturor celor care l-au ajutat spiritual şi material şi care au contribuit la creşterea şi formarea lui şi la organizarea celebrării. În mod deosebit şi-a exprimat recunoştinţa faţă de pr. Miguel, formatorul spiritual şi omul care i-a fost un adevărat părinte, alături în toate momentele mai grele de pe parcursul vieţii. Tuturor le sunt încredinţate rugăciunile sale, cuprinse în motoul de la picioarele altarului "Vivat Deus unus et trinas in cordibus nostris" (Să trăiască Dumnezeu unul şi întreit în inimile noastre ).


Copyright © Parohia Inima Neprihanita a Mariei Roman 2007-2009 ® - Toate drepturile rezervate - Realizat de Alexandru Bulai
Ro2.ro - Promovare si statistici web Site Meter