Surorile Sărace ale Sfântului Iosif

FONDATOARE: CAMILA A SFÂNTULUI IOSIF ROLON

Camila Corina Rolon s-a născut pe 18 iulie 1842, în satul San Isidro (Sfântul Isidor), Buenos Aires-Argentina. Ea era fiica lui Eusebiu Rolon şi a Mariei Gutierrez, amândoi buni creştini.

A primit Botezul după patru zile de la naştere, iar după câţiva ani a primit prima Sfântă Împărtăşanie şi Sacramentul Mirului. La şcoală era considerată un exemplu pentru ceilalţi, fiind silitoare, punctuală, dornică de a învăţa. Pe durata recreaţiilor, prin modul ei vesel făcea să explodeze bucuria celorlalte eleve. Foarte devreme s-au observat în ea semnele unei pioşenii puţin comune: vizita foarte des Preasfântul Sacrament după ce ieşea de la şcoală, învăţa pe cei abandonaţi doctrina creştină, îşi făcea rugăciunile seara, era responsabilă cu lucrurile casei şi ajuta la parohie cât putea.

Camila avea 25 de ani, cînd epidemia de holeră a pus stăpânire pe Buenos Aires. În timp ce toţi fugeau din oraş, ea alege să fie alături de cei abandonaţi. Vizitează bolnavii, mai ales pe cei săraci, umblând din casă în casă fără teama de a se molipsi. Rămâne şi luptă în această realitate până când boala molipsitoare dispare. După trei ani apare o nouă boală: febra galbenă, iar Camila oferă tot ceea ce poate. Unde ştia că era un bolnav abandonat se prezenta la uşa casei lui, pentru a-l îngriji şi a-l ajuta să pronunţe numele lui Isus, Maria şi Iosif, fără a ţine seama că era zi, noapte, frig sau cald.

Camila la 32 de ani doreşte din tot sufletul să se consacre lui Dumnezeu în întregime şi alege Carmelul, trăind o viaţă contemplativă. După puţin timp se îmbolnăveşte foarte tare şi se întoarce acasă. Cu dorinţa de a descoperi Voinţa lui Dumnezeu, Camila caută şi descoperă vocaţia sa de a fi fondatoare. Ea era bolnavă, nu avea bani, dar avea credinţă şi vocaţie şi nimeni nu a reuşit să o abată de la planul lui Dumnezeu în privinţa ei. Madre Camila, cu simplitate şi încredere în Domnul, începe această nouă etapă numind Congregaţia: Surorile Sărace ale Sf. Iosif, care va avea drept scop protejarea copiilor abandonaţi, ajutorarea bolnavilor şi săracilor. Prima comunitate s-a format la Mercedes, 28 ianuarie 1880, cu două colaboratoare apropiate: Rosa Zurueta şi Adelaide Nunes. A dăruit copiilor orfani un adăpost, cele necesare corpului şi sufletului şi o educaţie aleasă. Madre Camila cu o mare încredere în Divina Providenţă, depăşind multe obstacole, reuşeşte să fondeze 32 de comunităţi, Congregaţia fiind prezentă în acel timp în: Argentina, Italia şi Spania.

„Misiunea noastră este de a primi şi a ocroti pe cei săraci şi abandonaţi”(Constituţii)
„Fiicele sărace ale Sf. Iosif nu au altă aspiraţie decât să facă binele în tot ceea ce caritatea cere fără alte interese şi să-l preamărească pe Dumnezeu pentru sfinţenia sufletelor nostre.”(M.C.)
„Nu vă îngrijoraţi zicând: Ce vom mânca? Dumnezeu Tatăl ştie de ce aveţi nevoie.”(Mt.6,31-33)

Carisma noastră este SFÂNTA SĂRĂCIE: CONFIGURAREA CU CRISTOS ABANDONAT FILIAL ÎN MÂINILE TATALUI, CARE SE EXPRIMĂ ÎN EXERCITAREA CARITĂŢII DEZINTERESATE, CU O ATENŢIE SPECIALĂ SPRE CEI SĂRACI: COPII ŞI TINERI ABANDONATI, BĂTRÂNI ŞI BOLNAVI.

Spiritualitatea nostră este CARMELITANĂ, şi avem ca patroni: pe Sf. IOSIF, PREASFÂNTA FECIOARĂ MARIA DE PE MUNTELE CARMEL şi SF. TEREZA DIN AVILA. Misiunea noastră în Biserica lui Dumnezeu este să fim vestitoarele BUNEI VESTIRI a mântuirii, fiind: EUHARISTICE, MARIANE ŞI IOSEFINE.

Congregaţia SURORILE SĂRACE ALE SFÂNTULUI IOSIF , în misiunea de a-L anunţa pe Cristos, în fidelitatea Carismi, dăruită de Duhul Sfânt prin MADRE CAMILA, este presenta în: ARGENTINA, ITALIA, URUGUAY, SUA, MADAGASCAR, ROMÂNIA.

În prezent, în România misiunea nostra se desfăşoară la Roman, Str. Vasile Lupu, Nr.12 , Tel: 0233/741187 şi casa este sub protecţia Patronului nostru principal Sf. Iosif. Mănăstirea Sf. Iosif este casă de formare pentru novice şi junioare, iar activitatea noastră apostolică este:

MĂNĂSTIREA SFÂNTUL IOSIF

Catheze in parohie

Vizita bolnavilor la domiciliu                          Timp special de misiune

               

Cursuri de chitara pentru a-l lauda pe Domnul

Dragă tânără : dacă vrei poţi şi tu să devii mărturisitoarea lui Cristos, precum Madre Camila. Ea, care a ştiut să mărturisească EVANGHELIA într-un mod dinamic, te invită să o urmezi mergând pe urmele sale.

“VINO ŞI VEZI!”

(Eşti invitată dacă vrei să trăieşti o zi de rugăciune în comunitatea noastră sau pentru o experienţă mai profundă. )

Articol realizat de catre SURORILE SĂRACE ALE SFÂNTULUI IOSIF


Copyright © Parohia Inima Neprihanita a Mariei Roman 2007-2009 ® - Toate drepturile rezervate - Realizat de Bulai Alexandru